Not very lucky strike (You wish you never ever met her at all patru)
- Madalina coboara! Acum!
- Bai tu esti tampit? Pleaca.
- Nu plec pana nu cobori. Ori cobori tu ori urc eu!
- Taci! Ne aud vecinii. Hai ma ce mama dracu’. Pleaca!
- Madalina nu intelegi? Eu nu plec de aici. Te iubesc Madalina.
- Nu mai spune asta. Te rog. Lasa-ma. Du-te.
Si cu toate astea nu vreau sa plece. Dar deja se injoseste prea mult, si nu suport sa il vad decazut in halul asta. Sunt agitata panicata, imi vine sa plec dar incerc sa ma pastrez calma, deja toate cuvintele imi ies printre dinti de la etajul patru. E noapte. E in jur de 2. Parca intunericul ii distrusese mintea si acum gandeste in picaturi.
- Nu intelegi… Te iubesc ba. Tu stii ca nu pot sa dorm? Tu stii ca imi doresc ca patul meu sa fie inca incalzit de tine? Tu stii ca peretii aia se spulbera cu fiecare amintire a noastra de acolo?
In mintea mea mi se repeta aceeasi fraza : “te voi iubii pana cand peretii camerei tale se vor transforma in fumul amintirilor noastre”.
- Bai deci te urasc. Te rog. Pleaca.
- Nu ma ucide Madalina…
- Ai iubit vreodata o persoana atat de mult incat abia poti respira cand sunteti impreuna? Va intalniti si nici unul nu stie ce s-a intamplat si ai sentimentul acela .. cald, pufos.. acei fluturi, pe care obisnuiai sa ii ai la inceput. Dar cu toate astea nu mai suporti sa o ai in fata ochilor?
Ii vorbesc destul de calm. Il privesc fix. Lasa capul in jos si da cu piciorul intr-o piatra. Ma amuza dar imi stapanesc reactiile.
- Stii bine care sunt sentimentele mele pentru tine. Si stii ca amandoi simtim acelasi lucru.
Ii spun cu jumate de gura…
- Pleaca acasa.
- Nu inteleg!
Ridic tonul..
- Pleaca acasa!
Privesc in parti din teama de a nu fi trezit vreun vecin. Cobor tonul si ii spun…
- Nu te inteleg.
- Ba ma intelegi perfect.
- Pleaca.
Incerc sa inchid geamul si apoi tipa..
- Madalina dar te iubesc!
Intru in casa. Izbucnesc in plans.
You wish you never ever met her at all trei
Nu ma mai fusesem a lui de cateva zile. Refuzasem orice contact cu el, si incercam sa imi tin respiratia atunci cand il vedeam in oras.
In cafeneaua aia era prea mult fum si cafeaua prea fierbinte sa o pot bea. Invarteam lingurita prin ea fara sens pentru ca nu avea zahar. Priveam in jos spre culoarea cafeniu deschis si el dadea nervos din picior.
- Nu inteleg de ce imi faci asta. Tu chiar vrei sa renuntam la tot? Chiar vrei?
- Da vreau. Pentru ca pur si simplu trebuie.
- Hai ma ca stii ca nu e chiar asa.
Isi exteriorizeaza furia prin aruncarea pachetului de tigari pe masa.
- Imi pare rau. Stii ca imi pare.
Nici macar nu aveam curaj sa il privesc in ochi. Tresaream de fiecare data cand ridica tonul si cuvintele parca se chinuiau sa se desprinda de pe buze
- Tu chiar nu ma iubesti? Vrei sa spui ca tot ce a fost intre noi a fost un joc?
- Stii ca te iubesc. Si ti-am mai spus iubirea nu poate construi o relatie.
- Bai deci ma scoti din sarite.
- Nu vreau sa te mai vad. Nu vreau sa ne mai vedem. Nu vreau sa ma mai suni. Vreau sa incetam si daca ma iubesti o sa faci cum te rog.
- Tu chiar crezi ca eu pot sa renunt asa pur si simplu?
- Crezi ca mie imi e usor? …
Mi-am ridicat privirea. De data asta am vrut sa imi patrunda in minte si sa imi dezvaluie gandirea,
….Tu nu intelegi. Eu am un viitor in fata. Si tu nu faci parte din el.
- Acum cateva zile parca aveam planuri amandoi.
- Planurile alea nu au fost valabile niciodata ptr mine.
- Bai fetito baga-ti mintile in cap! Tie ti se pare ca ma joc? In pula mea daca stiai ca o sa iti bati joc de tot de ce mi-ai mai zis toate chestiile alea?
Plangeam in mine. Nu ma exteriorizez. Imi aprind o tigare si tac. El continua.
- Madalina eu te iubesc sincer. Nu vreau sa vad ca ti-ai batut joc de mine. Am incredere in tine …
Ma ia de mana. Eu ridic privirea,
… Am incredere in tine si stiu ca o sa treaca ceva timp ca totul sa revina la normal. Imi e dor de tine. Numai la tine ma gandesc. Zilele astea au fost un calvar pentru mine. Sa nu stiu ce faci unde esti. In orice secunda esti in mintea mea. Nu mai suport nimic in jur si te vreau inapoi.
Izbucnesc.
- Nu o sa intelegi niciodata. Pur si simplu nu pot.
Ma ridic. Plec.
You wish you never ever met her at all doi
Nu inteleg de ce doua persoane atat de asemanatoare provoaca repulsie una fata de cealalta. In fond si la urma urmei il inteleg si cred ca si el ma intelege pe mine. Ii inteleg si toanele, si nervii, si fericirea, si gandul, sau cel putin cred ca inteleg. E ca si cum m-am impartit in doua si el e cealalta parte a mea. Nu am mai simtit asta pana acum. Nu inteleg ce e cu nerabdarea asta de a vorbii cu el, nu inteleg de ce timpul nu sta in loc cand sunt cu el, nu inteleg de ce m-a facut sa ma indragostesc de el, eu, incapabila de sentimente, eu cea care eram numita curva sentimentala doar pentru ca ma jucam cu sentimentele tuturor. Si stiu ca si el a facut asta, dar lumea mea e intr-un mod ciudat, bizar la fel de haotica ca a lui.
07:08 dimineata. Scara noastra, ne intalnim dupa discutia de ieri. Mi se pare ca nu sunt suparata pe el, ca suntem aceiasi noi dintotdeauna. Ma simt de parca nu s-a intamplat nimic, de parca universul si-a reluat cursul, doar la simpla lui vedere. Fumeaza. Nu il privesc in ochi, imi e frica sa nu trebuiasca sa zic ceva.
- Ia o tigare
- Ia cafeaua.
- Presupun ca inca mai esti suparata pe mine
Zambesc inauntrul meu, pentru ca nu, nu mai eram suparata, defapt singurul motiv care m-a facut sa ma port asa a fost orgoliul si ambitia. Schitez un zambet usor ironic. Trag din tigare si ii spun.
- Da. Inca mai sunt
Il bufneste rasul. Nu imi pot ascunde zambetul cum nici nu pot ascunde adevarul fata de el. Somnolenta imi controleaza mintea si nu pot sa imi gestionez emotiile si sa imi controlez reactiile. Stiu ca e asa doar pentru ca ma vede. In fond si eu ma simt bine in sinea mea doar pentru ca ne-am intalnit.
- Ce faci dupa ore?
- Ma duc acasa.
- Credeam ca iesim la o cafea.
- Nu pot. Ma duc acasa
Mi se pare ca nu reactioneaza cu nimic. Nu mi se pare schimbat deloc. Parca nu regreta nimic, parca nu simte nimic, e doar el asa cum il stiu. Simplu. Cu felul lui de a fuma, cu felul lui de a zambi, de a se uita fix la mine atunci cand zice ceva. Incep sa il fixez cu privirea. Zambim amandoi. Realizam ca suntem niste fraieri. Ne terminam tigarile.
- Mergem?
- Hai!
- Daca ma saruti inseamna ca ma ierti.
Il sarut aproape zambind.
- Ne vedem dupa scoala la cafea.
Rade si plecam in directii diferite.
You wish you never ever met her at all
Undeva unde lumina patrunde intunericul. Stam unul langa altul. Dau nervoasa din picior ma uit la el si astept sa inceapa cumva conversatia.
- Am regretat foarte mult ce am facut si imi pare rau, dar m-am saturat sa aud numai lucruri urate despre tine.
- Aa da? Pai atunci dragul meu, gaseste-ti una despre care sa nu mai vorbeasca lumea. Stii ce? Dupa cum te-ai purtat cu mine crezi ca imi mai pasa? Nu sunt bataia nimanui de joc si mai stii ce? Nu ne meritam unul pe altul.
normal.. ironizez doar asa pot sa arat ca sunt indiferenta si ca nu imi pasa. Desi in mine se da o lupta cumplita sa ma detasez de el. Apoi izbucneste.
- Stii ce, eu ieri am fost nervos, pe tine te-am inteles ca nu te simteai bine. Mi se pare ca noi am fost prieteni asa.. mai mult de fatada, si plus de asta la tine tot a fost imposibil nu ai putut face nimic niciodata. Am incercat sa fie bine, dar nu pot singur, pur si simplu nu faci nimic
- Nu ma mai intereseaza!
- Te-a interesat vreodata? Macar eu doar am zis dar tu ai dovedit-o!
nu mai dau din picior. Ma calmez. Ma simt vinovata oarecum. Il privesc si realizez ca imi ranise sentimentele. Pentru ca da, ele exista, si el nu crede. Si parca si ele explodeaza in mine, dar nu stiu cum, cumva reusesc sa le tin sub control. Ne linistim amandoi, eu il privesc, el imi evita privirea, facuse iar gestul ala cu fumul de tigare la care nu poate se renunte. Astept ca unul din noi sa mai spuna ceva. Zic eu cu voce slaba, lipsita de putere.
- Asa si acum ce vrei sa mai zic?
Isi intoace capul. Ne privim fix. Isi ia sapca si mi-o pune mie pe cap. E un fel de semn de pace. Pentru ca face asta de fiecare data cand ne simtim bine impreuna. Trage o gura mare de aer si imi zice:
- Sincer, eu chiar te iubesc dar simt ca nu pot sa te tin langa mine si ma enerveaza dar totodata ma face sa te vreau mai mult, esti prea scumpa la vedere.
- Tu ar trebui sa intelegi ca nu sunt proprietatea ta. Crezi ca eu nu am vrut sa fiu cu tine? Dar chestiile astea chiar nu se fac ce mama dreacu!
Schimb tonul pe la jumatea frazei. Apoi ma priveste el. Eu nu intorc capul. Imi aprind o tigare. Si imi zice
- Ok. Imi pare rau. Ce vrei sa fac?
Ma inmoi. Privesc in gol.
- Nu vreau sa faci nimic, nu trebuie sa faci nimic.
Vorbim aproape in soapta
- Dar eu nu vreau sa ne despartim.
- Parca asta voiai.
- Nu voiam asta. Am zis la nervi. Ma ierti?
- Nu te mai ruga de mine. Nu suport.
Intorc capul si ne intersectam privirile. Ne bufneste rasul.
- Dar nu m-am rugat te-am intrebat daca ma ierti.
- E aceeasi chestie. In fine…
Privesc din nou in gol
