Sunt D. Nu sunt prea sigura ce sunt. Stiu doar ca e ceva intunecat in mine. Il ascund. Cu siguranta nu o sa vorbesc despre asta, dar e acolo. Intotdeauna. Si cand ma stapaneste, simt ca traiesc, simt ca lumea erorilor nu a fost niciodata mai dreapta. Sunt satisfacuta de propria greseala. Nu ma impotrivesc. Nu vreau. E tot ce am. Nimeni altcineva nu m-ar mai putea iubi astfel. Nici macar… cu siguranta nici eu.  Sau si asta e doar o minciuna pe care mi-o spune, mi-o introduce in subconstient? Pentru ca, au fost momentele astea in care m-am simtit conectata la altceva. La cineva. E ca si cum masca ar aluneca, oameni care nu au contat pana acum au inceput sa conteze. Si ma sperie de imi ia mintile.