P.A.R.I.S

E ciudat, deoarece atunci cand esti copil crezi ca poti fi orice, ca poti merge oriunde. Nu exista limite. Prevezi neprevazutul, crezi in minuni. Cand suntem mici credem ca putem sa ajungem in Paris in 10 minute. Apoi te faci mare, si innocenta aia se spulbera. Realitatiile vietii iti taie calea si realizezi cu amaraciune ca nu poti deveni tot ce voiai sa fii, ca s-ar putea sa trebuiasca sa te multumesti cu mai putin. De ce ne pierdem increderea in noi? De ce lasam faptele, cifrele si orice altceva in afara de vise sa ne conduca viata? Acum insa moralul mi s-a schimbat. Nimic nu e imposibil. Telul meu a existat dintotdeauna, dar nu m-am straduit suficient de mult pentru a-l atinge, asta-i tot. Telul meu a fost sa intalnesc pe cineva ca tine.

Meriti pe cineva care te iubeste din tot sufletul, cineva care se gandeste la tine mereu, cineva care isi petrece fiecare minut al zilei intrebandu-se ce faci, unde si cu cine esti, daca te simti bine. Ai nevoie de cineva care sa te ajute sa iti implinesti visele si care te poate proteja de temerile tale. Ai nevoie de cineva care sa te trateze cu respect, sa iubeasca fiecare particica din tine, in special momentele cand taci. Ar trebui sa fi cu cineva care sa te poata face fericit, cu adevarat fericit, atat de fericit incat sa simti ca zbori. Cineva fara teama de a fi cu tine. Iar eu, chiar ma straduiesc.

Si cine mai are nevoie de Paris cand e strans in bratele tale?