Sunt D. Nu sunt prea sigura ce sunt. Stiu doar ca e ceva intunecat in mine. Il ascund. Cu siguranta nu o sa vorbesc despre asta, dar e acolo. Intotdeauna. Si cand ma stapaneste, simt ca traiesc, simt ca lumea erorilor nu a fost niciodata mai dreapta. Sunt satisfacuta de propria greseala. Nu ma impotrivesc. Nu vreau. E tot ce am. Nimeni altcineva nu m-ar mai putea iubi astfel. Nici macar… cu siguranta nici eu.  Sau si asta e doar o minciuna pe care mi-o spune, mi-o introduce in subconstient? Pentru ca, au fost momentele astea in care m-am simtit conectata la altceva. La cineva. E ca si cum masca ar aluneca, oameni care nu au contat pana acum au inceput sa conteze. Si ma sperie de imi ia mintile.

Alter ego

Acest post e pentru toate tricourile tale purtate, pentru toate cafelele nebaute dimineata din graba, si pentru toate tigarile furate.

Ea imi spune mereu ca esti frumos langa ea, ca impreuna sunteti invicibili. Eu nu stiu ce sa cred. Imi pari indiferent, uneori de nerecunoscut, pari ca nu stii ce vrei de la mine.

Ea spune ca o iubesti. Eu cred ca ma iubesti dar nu in modul in care trebuie, si nu iti reprosez nimic, doar ca nu e indeajuns.

Ea spune ca o sa fi mereu langa ea. Mie imi e teama.

Ea spune ca esti perfect. Eu cred ca eu sunt imperfecta si tu perfect. Si crede-ma imi pare rau si cand te enervezi pentru ca nu imi convine locul de parcare.

Ea duminica dimineata ti-a furat doua tigari din pachet. Eu iti recunosc.

Autumn.

Stiu ca e necunoscut drumul pe care mergem, stiu ca frica de ceea ce e dincolo de noi e atat de mare, incat am putea sa semnalizam stanga si sa intoarcem. Si totusi, nu o facem , pentru ca e o cale, si o dorinta si unicul vis pe care ni-l putem permite. Ma sperie acum motiunea emotiei, si soaptele viitorului dar toate, rand pe rand ma leaga strans de pieptul tau. Nu pot sa las in urma ceea ce poate nu o sa mai gasesc vreodata, si de-asta sunt prinsa la mijloc in povestea asta, si poate pentru ca te vad prea clar, prea clar sub cerul liber.

Nu vreau sa ma mai trezesc dimineata, sa mai astept a doua zi,  sa mai existe vreo noapte.. fara tine. Lasa-ma sa te duc unde vreau eu, lasa-ma sa te trezesc dimineata, lasa-ma sa visez fiecare zi langa tine. Nu o sa iti faci griji de nimic, poti sa dormi un pic mai mult daca vrei, poti sa visezi un alt vis langa mine.

Stii.. As putea sa merg pe un alt drum si sa cant un cantec trist, dar si atunci tu ai dansa in mintea mea, in inima mea in tot ceea ce apartine de noi.

 

P.A.R.I.S

E ciudat, deoarece atunci cand esti copil crezi ca poti fi orice, ca poti merge oriunde. Nu exista limite. Prevezi neprevazutul, crezi in minuni. Cand suntem mici credem ca putem sa ajungem in Paris in 10 minute. Apoi te faci mare, si innocenta aia se spulbera. Realitatiile vietii iti taie calea si realizezi cu amaraciune ca nu poti deveni tot ce voiai sa fii, ca s-ar putea sa trebuiasca sa te multumesti cu mai putin. De ce ne pierdem increderea in noi? De ce lasam faptele, cifrele si orice altceva in afara de vise sa ne conduca viata? Acum insa moralul mi s-a schimbat. Nimic nu e imposibil. Telul meu a existat dintotdeauna, dar nu m-am straduit suficient de mult pentru a-l atinge, asta-i tot. Telul meu a fost sa intalnesc pe cineva ca tine.

Meriti pe cineva care te iubeste din tot sufletul, cineva care se gandeste la tine mereu, cineva care isi petrece fiecare minut al zilei intrebandu-se ce faci, unde si cu cine esti, daca te simti bine. Ai nevoie de cineva care sa te ajute sa iti implinesti visele si care te poate proteja de temerile tale. Ai nevoie de cineva care sa te trateze cu respect, sa iubeasca fiecare particica din tine, in special momentele cand taci. Ar trebui sa fi cu cineva care sa te poata face fericit, cu adevarat fericit, atat de fericit incat sa simti ca zbori. Cineva fara teama de a fi cu tine. Iar eu, chiar ma straduiesc.

Si cine mai are nevoie de Paris cand e strans in bratele tale?

Nu stiu daca ma intelegi sau nu. Sunt copil. Sunt prea imatura sa pot sa realizez ca defapt totul pluteste in jurul meu. Imi e greu sa te am, imi e greu sa fi al meu, imi e greu sa adorm cu tine in gand si imi e greu ca primul lucru pe care il fac dimineata e sa iau telefonul in mana. Imi e greu sa te simt, sa te aud sau sa imi vorbesti, sa te ating sa iti vorbesc. Imi e greu sa fim singuri desi totul ma arde in singuratatea noastra.

Tigarea are gust de tine, cafeaua are gust de tine, pielea mea are parfum de tine si mintea mea are imagini din tine. Imagini care defapt sunt realitate pentru ca…

Te iubesc.

Sunt inca in mintea ta. Sunt asa cum inca iti mai imaginezi ca sunt.

Ma ridic din pat, tigara, apa de cafea pe aragaz, buimacie,. Gresie rece, patura calda, picioare goale, amintiri din noaptea trecuta, cafea calda, dus rece. Ma golesc de amintiri, ascult muzica, nu te plang, nu ma misca nimic. Soare orbitor, boare, medicamente aruncate pe masa, pachete de tigari goale.

Nu ma mai vezi, nu ma mai stii, nu mai sunt a ta, nu te mai vreau.

The world in our hands 3

Scena 1.

-         Ce cald e afara…

-         Ce propui?

Imi pun o fata de sceptica pe fata privind la genele ei fluturate, si o cunosc de o vesnicie sa nu stiu ce vrea.

-         Hai sa iesim, facem o plimbare prin parc, si la 9 suntem acasa, e 7. Hai te roog.

De fiecare data intr-un fel sau altul reuseste sa ma convinga. Poate expresia fetei ei ma determina sa fac asta, sau poate faptul ca nu pot sa ii rezist, sau faptul ca sunt dispusa sa fac multe lucruri pentru ea. In fine, aruncam doua tricouri negre pe noi, ne aruncam intr-o geanta pachetele de tigari si cateva nimicuri si plecam.

 

Scena 2.

Suntem pe bancuta in parc, A. de vreo 20 minute vorbeste cu niste tipi ciudati, nu stiu ce vrea nu stiu ce cauta defapt. Seara imi acopera simturile, si nu imi aud decat gandurile. Trag scarbita dintr-o tigara in momentul in care ea striga la mine.

-         Baietii astia vor sa mergem intr-o rockoteca noua. Cica e super tare, stii ca incercam sa descoperim locuri noi, hai sa mergem..

-         Dar..

-         Hai M. te rog…

Arunc tigarea, o sting cu piciorul si ma uit la ea. Acelasi final, plecam…

 

Scena 3.

In jurul meu era prea mult fum, eram la o masa micuta cu persoane necunoscute in jurul meu. Nu ma interesa, de cand plecasem de acasa eram in lumea mea, totul disparuse in jurul meu. Din cand in cand mai luam o gura de bere si priveam la A. cum se agita pe ritmul muzicii. Era prea binedispusa, si eu nu aveam starea necesara sa pot fi cu ea.  Ridic capul in final sa analizez celelalte persoane. La un moment dat, unul din ei ma priveste fix. Raman cu privirea la el. Imi zambeste. Ii zambesc. A. ma apuca de mana si ma trage. Dansam amandoua. Seara a continuat intr-un mod ciudat..

Habar nu am cine eşti. Eşti doar o imagine translucidă şi o voce abstractă .

Ea se bucură când îi spune că are mâini frumoase, se mai bucură şi când îi spune că are pielea fină. Ea îl sărută întotdeauna tandru, dar scurt pentru ca emoţiile să fie greu de citit. Ea îi simte privirea într-o cameră plină de oameni, şi atunci îi zambeşte innocent. Ea nu se ascunde, nu minte şi nici nu îl respinge. Ea e un fel de aur pur dar nedescoperit. E un alter ego…

The world in our hands 2

Erau doar 2 luni dupa a 5-a zi  de cand eram acolo. Era in jur de 1 noaptea. Camera era din nou linistita. Masa nu mai era incarcata: doar doua carti isi mai gaseau zbuciumul in linistea aia odihnitoare. Avusesem prea mult  timp  sa imi golesc sufletul,  sa respir aer de primavara tarzie. Stateam ghemuita in patul meu, cu o tigara in mana dreapta in timp ce cealalta mana rasfoia niste pagini mult prea obositoare. Aveam mintea mult prea goala, aceeasi goliciune pe care o regaseam in camera noastra, candva mult prea plina. Pe A. nu o mai vazusem de dimineata, nu stiu unde era, dar gandul meu era prea simplu sa se complice.

Usa s-a deschis brusc, si A a intrat razand aruncandu-se in pat.

-         Nu inteleg ce e cu tine. Unde ai fost pana acum? Nu puteai sa dai un telefon? La un moment dat imi facusem griji pentru tine.

A ras..

-         De parca te-ar interesa.

-         Nu fi copil! Stii ca ma intereseaza. Si maine avem cursuri de la 7 dimineata. Cum poti sa mergi acolo in halul asta? Mirosi a bautura si tigari fumate peste masura nu inteleg de ce…

M-a intrerupt:

-         Nu ai niciun drept sa ma critici pe mine.

-         Am plecat amandoua pe drumul asta, te cunosc din clasa intai. Chiar crezi ca nu am niciun drept? Uita-te la tine. Prietenii astia noi ai tai scot tot ce e mai rau din tine.

Ma durea nepasarea asta a ei pentru calea haotica care o luase. Nu stiam cum sa ii explic mai bine ceea ce face. Nu stiam cum sa fac sa ii explic ca e mai bine cum sunt eu.

-         Uita-te la tine. Cat de rationala esti. Cat de lipsita de vlaga esti. Nu mai esti M. cu care eu am pornit la drum, nu mai esti M. pe care eu o stiam. Unde e spontanul? Unde e nebunia din tine? Unde e tot ce visam noi candva?

-         Tu chiar nu intelegi? Nimic nu mai e ce a fost. Ai un viitor in fata A.. nu-l irosii pe copilariile astea.

Zambea. M-a privit fix in timp ce tragea din tigara pe care tocmai o aprinsese, si cu o urma de sarcasm mi-a spus:

-         Si prin viitor vrei sa spui un tip arrogant cu care sa-mi petrec 20 ore din 24 si sa renunt la prietenii mei pentru el? Asta e viziunea ta asupra viitorului?

-         Nu poti sa spui ca am renuntat la tine pentru el.

-         Ba da. Asta ai facut.

Se   ridica brusc si pleaca. Urma sa nu o mai vad pana a doua zi la curs.